Anotimpurile Poeziei

Poezia n-are timp

Este a lumii zeiţă

Singurul ei anotimp

E-atunci când e iubită

Ea nu are nici hotare

E în beznă o lumină

Dacă lumea-i trecătoare –

Poezia e (divină) eternă.

Poezia e un cântec

Fără flaut, strune, tobe,

Poezia e-un descântec

Ce-i în suflet, nu în vorbe!

Poezia-i o comoară

Pe pământ în ape-n aer.

Cum o pasăre ea zboară

Ridicându-se la cer.

Poezia e o viaţă

Ce-i născută din trăiri

Ea-i puterea ce te-nalţă

A rămâne-n nemuriri!