Pruna

Tu mă crezi aşa de proastă

Cum că nu ştiu că mă-mbrac,

Uite-mi rochia albastră

Şi trei frunze din copac.

Unde mai pui şi dulceaţa

Buzelor mele-ncărnate,

Sunt cum roua dimineaţa

În veşminte parfumate.

Toate-acestea i le spune

Unui sâmbure din ea

c-are n-are rost nici nume

doar că o incomoda.

Prea frumoasa mea copilă

Mie totu-mi datorezi

Şi-aş vrea mult respect şi milă

Vina ta-i că nu mă vezi.

Eu-ţi sunt tată-ţi sunt şi mamă

Aşa ai venit pe lume

Cum să nu mă bagi în seamă

Te-am crescut, ţi-am dat un nume.

Pruna îşi desface haina

Şi aşa ca la poruncă

Fără să aibă vreo teamă

Sâmburele îl aruncă.

Morala

Când aşchia îşi uită trunchiul

Şi sare făr’de măsură

Judecata o dă timpul

Verdict fără-ntorsătură.