Undeva în Muntele Rândunelelor

Am fost primit acasă la ele

O comunitate mare de rândunele.

Locuiesc la stânca mare

Nu au lift, ele ştiu şi pot să zboare.

Am luat la nimereală o locuinţă,

M-a primit şefa rândunelelor cu bună voinţă.

O curăţenie desăvârşită strălucitoare,

Cum ştiu rândunelele, ca bune îngrijitoare.

Puii stăteau liniştiţi în pătuţul lor fiecare.

Doar cioculeţele se vedeau aşteptând de mâncare.

Rând pe rând sosea rândunelul sau rândunica.

Şi le dădeau cu socotinţă în ciocuri păpica!

După ce şi-au hrănit puii din găuri de stâncă,

Una din rândunele a venit o veste să-mi aducă,

Cum că pe sârma de la reţea

Se ţine azi la prânz adunarea.

Mămicile toate să-şi scoată puii la plimbare.

Tema: să-i înveţe să zboare.

Pornind o ciripeală cirip, cirip, fiecare,

Un fel de dialog de informare.

Urmând apoi cu toate să plece în stol

Făcând stâncii un circuit în zbor.

Văzduhul tot, de jos şi până spre soare,

A fost împânzit de unii cu aripioare!

În muzica nemaiauzită până atunci,

În inima cetăţii, de vesele şi frumoase rândunici,

Curios am întrebat: când vă pregătiţi de plecare?

Niciodată, mi-au răspuns fiecare!

Primim în schimb şi găzduim

Suratele ce anual din locuri friguroase vin,

Până când le vine timpul de plecare

Acolo unde-şi au viaţa organizată fiecare.

Făcând din acest obicei un gest de ajutorare!

Aşa ne-am obişnuit să fim gazde primitoare!