Amintiri

Trecând pe lângă gardul dintre vii
Amintirile mă năpădeau
Acolo ne duceam de mici copii
Atunci când viile la noi rodeau!...
Pe petecul de troscot din poiană
Unde nici gâza nu poate să se-ascundă
Noi ne duceam la locul de hârjoană
La un palat măreț cât o colibă!
Și alergam printre butucii dați în copt
În partea dreaptă eram de conderă
La număr să fi fost vreo opt
Ceilalți butuci erau în aguridă!...
Nu strugurii până la urmă ne ademeneau
Ci locul de poveste ce toamna mi-l creau
Când frunzele din vie se cam veștejeau
Și nucile în pârg, la ele ne chemau!...
Cum toate din povești au și-un deznodământ
Și lasă pentru toți un dulce înțeles
La unii dintre noi poate și-un cult
E toamna când în vii, se-ncepe la cules