Viața
Vasile Groza
Un drum de la Bichești până la o poezie pe zi.
-
Bichești, Vrancea · 5 august 1937
Satul
S-a născut pe 5 august 1937, în satul Bichești, comuna Boghești, din Vrancea, un sat de o sută de case, cum spunea el. Tatăl lui a murit în război, iar mama, Măndița, a rămas singură cu trei băieți: Toader, Costache și Vasile. A păzit oile, s-a jucat cu mieii pe lângă stână și a umblat desculț, „că nu aveam încălțăminte”.
Ce spune
„Am crescut cu tot felul de animăluțe, […] am păzit și oi, m-am și jucat cu miei pe câmpie, prin stână. Adică am gustat din plin această copilărie, care acum mi se pare că a fost extraordinar de frumoasă. Dar la timpul respectiv mă mai înțepa câte un spin, pentru că nu mergeam încălțați, mai venea o brumă, pentru că nu aveam încălțăminte.”
Ce spune
„O duminică la noi în sat: un anume […], de unde, de neunde, și-a cumpărat un scrânciob, cu lănțișoare, și-l avea în curte. A mai tras o popicărie, făcută pe un șanț de la drum. Acolo se adunau și mici și mari, noi dădeam bilele, ne zbenguiam împrejur, în scrânciob, și era și muzică: aducea acolo un țambalagiu cu un viorist, și ăla făcea «tanga, tanga, tanga» și dădea atmosferă.”
În poezii: Bicheștiul · În satul meu · Copilăria · rădăcina „Satul”, în copac
-
1946
Trenul spre Ardeal
În 1946, în anul secetei, la opt ani, trenul care îi ducea pe copiii flămânzi ai Moldovei l-a dus în Ardeal, lângă Deva. L-au primit la Balata, lângă Șoimuș, unchiul Albuț și mătușa Ana, care nu aveau copii și l-au ținut ca pe copilul lor. În 1948 s-a întors acasă, în Moldova: ar fi putut rămâne, dar „m-a împins dorul de acasă, de mama”. Copilăria aceasta se întoarce, ani la rând, în poeziile lui.
În poezii: Seceta din ’46 · Baci Aron · pe hartă
-
Pe la 13 ani
Plecarea
A plecat din sat cu un singur sfat de la mama lui: „Vasile, mamă, te duci de acasă, orice faci să faci bine.” A învățat două meserii, frezor și mecanic, iar la Deva a muncit pe șantier, la primul bloc cu patru etaje din oraș, unde a deprins singur și munca de electrician. Între 1960 și 1964 a trimis versuri, ca corespondent voluntar, revistei de satiră și umor „Urzica”. Tot la Deva, pe 14 iunie 1963, i-a dus un buchet de trandafiri Mariei Tănase, după un concert.
Ce spune
„Copilăria mea a plecat mai cu stângul puțin […] pentru că tatăl meu a murit în război și am rămas trei frați lângă o mamă. Nu a fost chiar așa ușor, dar a fost frumos. […] Mama mea a fost, este și rămâne în imaginea mea și a celor care au cunoscut-o o eroină. De fapt, orice mamă este o eroină, dar mama mea este șefa eroinilor. […] Și când am plecat de acasă, la vreo 13 ani am plecat din sat, am plecat cu următorul sfat: «Vasile, mamă, te duci de acasă, orice faci să faci bine.»”
În poezii: Mamă · Cu gândul la mamă · firul „Mama”
-
Familia
Leonida, Loredana, Cristi
Soția lui a fost Leonida, iar copiii lor sunt Loredana și Cristi. Loredana, compozitoare, a scris împreună cu el versurile unor cântece. Nepoții lui, Elena și David Cristian, sunt cei cărora le-a închinat cărțile.
-
Elena · 2005
Bunicul care scrie
„Scrisul pentru cei mici nu poate să pornească decât tot de la un copil”, spunea. A pornit de la nepoata lui, Elena, „care m-a băgat prima dată în lumea păpușilor. Pe urmă, odată cu creșterea ei, a crescut și opera.” Prima lui carte, „Lumea Prințesei Blu”, o carte de povești, a apărut în 2005. În 2010 au urmat „Poezii și ghicitori”, la editura RAO, cu ilustrații de Radu Mitrache. Între 2006 și 2008 a scris o pagină pentru copii în revista „Săptămâna Românească” din Arad.
Ce spune
„Scrisul pentru cei mici nu poate să pornească decât tot de la un copil. […] Pornit de la nepoțica mea, Elena, care m-a băgat prima dată în lumea păpușilor. Pe urmă, odată cu creșterea ei, a crescut și opera.”
Mai departe: poveștile Prințesei Blu · Palatul copiilor · firul „Elena”
-
Printre scriitori
Poetul vârstă nu are
A făcut parte din cenaclul literar din Onești, ca poet și prozator. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, vicepreședinte al Societății Culturale „Apollon” din Urziceni și secretar general de redacție al revistei „Apollon Junior”. În 2017 a publicat „Quintesență”, o carte de epigrame, cu autorul desenat pe copertă de Horațiu Mălăiele. A scris și un roman, „Moștenitorul”, despre moșia de la Ghidigeni, halta pe care o credea, copil fiind, „capitala țării”. Pe una dintre cărți și-a pus ca motto: „Poetul vârstă nu are.”
Mai departe: romanul „Moștenitorul” · toată proza
-
2015–2020
O poezie pe zi
Din 2015 a scris aproape în fiecare zi câte o poezie și a pus-o pe pagina lui, „O poezie pe zi”. Poeziile acestea au devenit seria de volume „Privește-mă în ochi”, la Rawex Coms. În 2019 au apărut „Pe aripile poeziei” și „D-ale lui Văsălie și Mărie”, aceasta din urmă dedicată prietenului său din tinerețe, artistul Liviu Oros. Site-ul acesta îi continuă obiceiul: în fiecare zi, pe prima pagină, apare poezia pe care a scris-o în aceeași zi a anului.
Fiecare punct e o zi. Cele aprinse sunt cele 1502 zile în care a scris. Mai departe: calendarul-spirală · poezia de azi
-
Bichești, din nou
Satul, ca o baterie
Bicheștiul a rămas locul spre care „întotdeauna îmi îndrept privirea”. „Acolo mă duc și mă încarc sufletește”, spunea în 2013. Când s-a asfaltat drumul satului, în 2014, a scris o poezie despre primii pași pe asfaltul de acasă.
Ce spune
„Și aș vrea să spun că astăzi acolo mă duc și mă încarc sufletește. Cum se spune, îmi fac bateriile.”
În poezii: Bicheștiul meu · Părinților mei
-
Lumea lui
Trei etaje și o rădăcină
Lumea lui are trei etaje: sus cerul, cu Luceafărul și cu un Dumnezeu blând; la mijloc palatul, unde locuiesc copiii și poveștile; jos ograda, unde animalele vorbesc mai înțelept decât oamenii. Dedesubt, rădăcina: satul, mama, graiul. Toate cresc din același copac.
Text alcătuit din arhiva familiei și din interviul din 2013, emisiunea „Fără catalog”. Fiecare frază are sursa ei în arhivă; ce nu era sigur a rămas afară.