
Bat-o vina pe Denisa
– Bat-o vina pe Denisa,
A făcut ce a făcut
Și mi-a-nchis în față ușa!
– Mergi de unde ai venit!
– Măi femeie nu te-aprinde
Precum gazul pus pe foc
Mai întâi stai, ia aminte
Eu nu-s vinovat deloc!
– Asta să i-o spui lui muta
Ce e surdă și e chioară
Tu mă crezi așa trăznită?
Și nu-i pentru prima oară.
– Denisa, te rog ceva;
Te rog nu mă enerva!...
– Zău!... Uite că nu-mi pare rău
Tu cel marele flăcău,
Ce-ai cătat la Mărioara,
La Catinca la Mioara?!...
– Bună ziua le-am dat,
Belea mi-am căpătat.
Lui Mioara i-am dus lemne.
Văzând că ea nu se teme,
I-am mai dus odată lemne!
Stau bine cu-n pădurar
Ce merge la el mai rar!
– Deci lucrezi în cârdășie?!
Ca și cum pădurea e a ta moșie!
– La Catinca, Mărioara, nu a fost să fie
Fiindcă în casă au foc de la butelie.
– Și mă rog, la ele ce-ai căutat?
– Butelia le-am schimbat!
Mai ales la Mărioara
Ce i se stingea des para!
Fiindcă ea avea scăpare
Acolo la etanșare!
Și eu din regulator
I-am venit în ajutor!
– La Catinca toată vara
Ai fost când se lăsa seara
Și erai tare grăbit.
– Da, fiindcă avea scurtcircuit!
La o priză.
Lucrată în antrepriză.
Eu m-am dus de-am reparat
Iar tu mă faci vinovat.
– Spuneai ceva de-antrepriză
De-aia-i Mioara gravidă
A lucrat la ea tot satul
Iar de tine, spune că ești vinovatul
Că-ai lucrat ultima dată
Și-ai lăsat-o „bosumflată”!
Tu n-ai ce să bagi în sobă
Și la altele ai vorbă.
Pe mine mă ții de proastă
Pe altele de nevastă!
– Cin’ te-aude, chiar te crede!
– Hei Mitică, lumea vede
Că lucrezi cu stil.
Într-o zi în loc de lemne
Vii acasă cu-n copil!
Du-te umblă cu umblatul,
Că ai de umblat tot satul.
– Bată-te vina Denisa
Merit eu, așa bărbat!...
Să-mi închizi în față ușa
Pân’ și popa, a zis că-s nevinovat
Că și el săracu, a umblat la toate-n sat!
Hai că te-am pupat!...
– Uite ce-i Mitică dragă,
La mine vii să-mi faci treabă
Nu așa de mântuială,
Și cum a fost prima oară!...
Că de nu, ți-arunc mănușa
Și-o să iei în spate ușa!...
Vasile Groza