Calul singuratic

Un cal slab și răpciugos
A ieșit pe drum în grabă.
Printr-un cuget necuviincios,
Cineva l-a făcut gloabă!
Era iapa lui vecină,
Colegă de ham la car.
Uitând c-au fost împreună,
Când era el armăsar.
Și-a plecat în pribegie
De tristețe chinuit,
Nevrând de el să se știe
Că a fost pe-acest pământ!
Acum umblă prin pustie,
Flămânzit și-nfrigurat.
Nimeni de el nu mai știe
Toată lumea l-a uitat!...
Nu-i de vină, nu-i de vină
Nici soarele, nici pământul
Și nici iapa lui vecină
E de vină numai timpul,
Care macină la moară
În văzduhul nevăzut;
Totu-n cale el doboară,
Creând un alt început!