Sari la conținut
Vasile Groza
Ilustrație pentru poezia „De ce toamnă”

De ce toamnă

De ce toamnă te grăbești,
Și nu stai mai mult la noi?
Viața să ne-o-mbogățești,
Ca să scăpăm de nevoi

Tu ne pui grâu-n hambar,
Și porumbul în pătule.
Vinul ca un chihlimbar,
În butoaie nesătule!

Merele îmbujorate,
Prune, pere și dovleci,
Tu le ții pe toate-n brațe
Viile ni le culegi!

Și ne lași câmpuri pustii
Unde vântul fluieră
Și tu te faci că nu știi
Când zăpada spulberă!
Asta fiindcă te-ai grăbit
Și ai plecat dintre noi.
Câmpul, codrii s-au albit,
Și nu scăpăm de nevoi!

Vasile Groza

scrisă pe 11 septembrie 2020 · din Privește-mă în ochi (2020)