Mama

Cloșca cu puii pe cerul de stele
Franceză înaltul de boltă
Pământul în univers se-oglindește în ele
Luceafărul în gelozia-i trăită se revoltă.
Eminescu, cu pana-i măiastră
În poemul său precum un cânt
A stabilit unde, cum și când
Viața în stări diferite să trăiască
Eternul în cer, efemerul pe pământ.
De la cloșca cu pui, mamele au învățat să nască
Dându-i pământului strălucire și viață
Iar copilul de la soare, a-nvățat să pășească
Cu luna de mână în iubire și în povață.
Mama a fost este și rămâne pe pământ
Cum a icoană, la ea ne-nchinăm
E cheia de boltă a vieții, e un lucru sfânt
În univers datoriile ei și lui Dumnezeu existăm.
Cuvine-se pe mamele noastre să le slăvim
În toate zilele și-n ziua hărăzită.
Cu brațele-ntinse, noi, fiii tăi, te slujim
Tu, mamă a toate, prin tine cu tine trăim!