
Moda
Țapu-atunci la început
Avea păr, copite, coarne.
Îi era și-atuncea foame,
Dar în lume nu se știe
Precum că n-avea bărbie.
Capra l-a descoperit
Încrezut și fericit
La frizer, tunzându-și părul,
Comandând: ’’Să fie zero’’.
Cele două molii mari,
Îmbrăcate în halate,
Cu foarfece înarmate
Pe loc au executat,
Însă moțul de sub gură l-au uitat!
Și de-atuncea până azi
Și de-aicea în vecie
Țapul poartă barbă cioc
Și o face cu mândrie,
Behăind printre căprițe;
Cică i-ar purta noroc!
Vasile Groza