Nostalgie

Unde sunt țâmțarii de altădată
Cu zumzetul lor unic și profund
Cu zborul lor elicopteric de brigadă
Ce-aterizează în urechi de parcă aș fi surd.
Mi-e dor, mi-e dor din nou ca să mă pălmuiesc
Ca și cum deloc nervos i-aș aplauda
Lovind cu sete s-aud obrajii cum plesnesc
Cu greu, cu greu să îmi opresc furia!
Mi-e dor, mi-e dor cum pe chelie ar ateriza
Venind de sus, de-acolo în picaj
Și cum cu palma desfăcută i-aș întâmpina
Fără a le pune-n cale un baraj!
Mi-e dor de-nțepâtura de țânțar flâmând
Ce nu-și are nicicum echivalența
La care-o să mă-auzi întotdeauna de bucurie cântând
Dus cu salvarea la spitalul de urgență!
Mi-e dor de muzica lor într-o liniște desăvârșită
Când eu de-atâta drag și dor visez
De parcă-aș fi la Ateneu la operetă
Și-n gândul meu să-l rog pe Dumnezeu, spunându-i al meu crez
Aștept, aștept cu drag acea primăvară viitoare
Precum aștept să îmi astâmpăr foamea cu-o dietă
Roiuri, roiuri de țânțari deasupra mea să zboare
Acolo-n raiul ce-l visez în deltă!