
Oare cine-i
El de fel este nomad,
N-are casă, curte, gard,
Nici șosele asfaltate,
Nici uzine-automate.
Pe sub pământ el muncește
Și tunele construiește,
Magazii și magistrale
Și transportă cereale.
De l-ai scăpat în pătul,
Nu pleacă pân’ nu-i sătul
Și de fiecare dată
Vine c-o-ntreagă armată,
Parcă vrând să se răzbune,
Lasă-n urmă stricăciune.
Cine vrea ca să-l ghicească,
Tre’ să dea în sus c-un ban.
De iese marcă regească
Înseamnă că-i; ȘOBOLAN!
În expresie-ardelenească
Îi mai spune și ..........!
De iese-un leu mititel,
Poate fi un șoricel.
Cu toții pradă la fel,
Doar la trup poți să-i asemeni,
Sunt cu toții RUBEDENII!
Oare cine-i? Arată răspunsul
Guzganul
Vasile Groza