
Poștașul
A trecut cumva poștașul?
Se întreabă tanti Floarea.
-Așteptam de mult răvașul
De la Nicu lui Borcioaia,
Care-acum e-n Spania
La culesul de căpșune
Și și-a stricat armonia
Fericirea-ncet apune!
-Tanti Floarea este-acasă?
-Vai de mine-i cumva nașul?
-Hai apasă-te pe clanță
Nu sunt nașul ci poștașul!
Am venit să-ți dau răvașu
De la Nicu-l știi mata!
-Nu te șterge, lasă preșu
Bun venit în casa mea!
Te servesc cu o cafea,
Sau ți-i foame, zi odată?
–Da de unde, eu mă uit la dumneata
Ești frumoasă c-altădată.
-Pentru mine și poștașul
Îl servesc cu o cafea
Cum servesc eu și cu nașul
Poate s-o-ntâmpla ceva,
Că Nicu-i luat cu treaba
Taman colo-n Spania
Iar eu mă chinui degeaba
Să-mi găsesc iubirea mea!...
Vasile Groza