Roba, cobra

Roba, cea mai veche cobră
Se lăsă mulțumită pe pământ
Cu capul ei maiestuos
Și oferindu-se vrăbiuțelor să le fie de folos.
Aflară așa deci
De ce pământul este sterp
Și vadurile seci.
Peste tot au fost păduri înfloritoare
Ce le-au distrus mulțime de topoare,
Aici un câmp de ape
Ce au plecat spre soare,
Cunoașteți, doară, fenomenul de evaporare
Aici pășuni, acolo vite,
Au fost, acuma toate-s dispărute.
Nu vântul aspru ce bate cu nisip
Nu cerul gol ce arde cum cuptorul
Le-a pârjolit.
Priviți acest "NIMIC"!
L-a făurit el, "OMUL"!
De aceea te-aș ruga Huța Vrăbiuța
Din partea mea ca o ființă
Ce mă ridic la înălțimea omului
Chiar de știință.
Să le comunici acestora mesajul nostru:
"Că dacă nu se iau rapid măsuri,
Ce ei le știu,
Întreg pământul va deveni un nesfârșit pustiu."