
Șapte purici
Șapte purici au plecat
Ca să-și caute servici
De bine s-au săturat
Locuiau între pisici
Și-au plecat cu toți grăbiți
Pe un cățel ogârjit
Dar nu erau fericiți
Cățelușul a murit!
Cum stăteau în așteptare
Un iepuraș s-a ivit
I s-a urcat în spinare
Și-n pădure au sosit
Au sărit din lac în puț
În poiană loc frumos
Iepurașul cel drăguț
Deodată s-a scuturat și i-a aruncat pe jos
Rupți de foame, obosiți
Au cedat unul și unul
Iată-i pe toți adormiți
De puteai să dai cu tunul!
Moș Martin peste ei s-a așezat
Doi din purici s-au trezit
Și pe urs ei s-au urcat
Și așa, de colegi s-au despărțit!
Peste ei a căzut zdup,
Cică s-a împiedicat.
Cine? El era jupânul lup
Cu toți cinci sus pe el în pădure au plecat
În pădure lupul cu ursul se ceartă
Se pare de la o oaie
Cu puricii laolaltă
Iată-i că s-au luat la bătaie
Dintr-atâta răfuială
În care s-au bătut vârtos
Puricii-au rămas pe-afară
Și-acum se târăsc pe jos
Da, cu toții plâng acum
Necăjiți în drum aici,
Gândindu-se cum necum,
Ce bine era colo-n blană la pisici!
Vasile Groza