Poveste

A fost odată un român și un turc.

Românul avea de la ai săi moștenire un munte la poalele căruia avea o pășune și o turmă de oi, iar mai în vale nițică cîmpie. Dar cel mai de preț lucru pe care-l avea era o căciulă.

Și toate ar fi fost bune dacă într-o zi, nu ar fi apărut în bătătură un turc.

-Măi romane, mă lași să umblu prin câmpia ta?

-Umblă sănătos turcule!

-Da bună pâine iese din grâul tău, române!

-Bună turcule, ia și mănâncă.

-Și bună apă ai în izvor.

-Bună turcule, ia și bea și te răcorește.

-Măi române, ce munte înalt și frumos ai!

-Frumos turcule, n-am ce spune, greu urcușul.

-Și ce boget e muntele tău!

-Bogat după cum vezi dar tainic.

-Lasă-mă să iau și eu din frumusețea și bogăția lui.

-la turcule, ia, numai să ai grijă ce și cum iei.

-Vai românule, dar ce nevastă frumoasă ai! Mă lași să mă uit la ea?

-Uită-te turcule, dar numai cu grijă!

-Și ce casă ai românule și ce fântână cu apă rece?

Și tot așa turcul cerea și românul aproba.

Într-una din zile turcul nostru se afla în câmpie de unde își încărca carul cu grâu, iar din gura cuptorului lua pâinea caldă, din munte o seamă de frumuseți și valori și multe mai puse turcul în carul lui. Până și nevasta românului era cățârată pe vârful bogățiilor adunate de turc.

Românul, cum văzu asta, ii ieși turcului in cale.

-Dar ce faci turcule?

-Am luat câte ceve, iar ție ți-am lăsat frumusețile și bogățiile cu care te mândrești.

-Prea bine turcule, nimic de zis. Un singur lucru ai uitat însă.

-Care române?

-Ai uitat să-mi iei căciula.

-Care căciulă, române?

-Aste ce o port pe cap și a purtat-o tot neamul meu, iar ție nu-ți va veni niciodată.

-Văzând dârzenia românului, turcul iși luă deșiretul turban în mâinile-i hrăpărețe și plecă precum veni!

MORALA: Nu te-ntinde că te rupi

V.Groza 1990