Prințesa Blu

Peste palatul Prințesei Blu coboară și de această dată noaptea, aducând cu ea întregul cer înstelat în frunte cu vajnicul și îndrăgostitul Luceafăr, ce se ținea ca un copilaș de trena luminoasă a bătrânei doamne Luna, cea care vede și aude tot ce se întâmplă pe Pământ.

Micuța Prințesă Blu, după ce-și luă cămașa cea albă de noapte, se așeză in baldachinul ei în care își petrece odihna copilăriei, se rugă ca de obicei la Doamne, Doamne să-i dea sănătate și noroc în viață, și-și puse căpșorul pe pernuța pe care aștepta tigrișorul ei de pluș, de care nu se despărțea decât dimineața când pleca la grădiniță.

Dar nici nu puse calumea geană pe geană, că în fața palatului se auziră tropote și nechezaturi de cai. Deschise fereastra de la balconul palatului și văzu chiar în fața coloanelor de la intrare o caleașcă numai și numai din aur, cu șase cai albi înaripați, iar în jurul ei, o ceată de îngerași fluturând din aripioarele albe și făcându-i semne cu mânuțele lor rozachii să coboare.

Ca printr-o minune, prințesa Blu, simți cum îi cresc și ei aripioare și cu ajutorul lor coborî prin văzduhul luminat de cerul nopții, plecând împreună cu îngerașii in lumea încă necunoscută pentru ea, lumea celor de o măsură cu ea, îngerașii Domnului Dumnezeu. Cântecul divin porni din alaiul îngeresc, odată cu minunata caleașcă ce plutea printre stelele care de care mai strălucitoare, iar căluții înaripați se zbenguiau în hamurile lor de aur și nestemate.

Ajunși pe planeta îngerilor, acolo undeva în Calea Lactee sau Drumul Luminii cum i se mai spune de noi, pământenii, au fost întâmpinați de o mulțime de îngerași care semănau perfect unul cu celălalt, find toți împodobiți cu plete aurii, cârlionțate și chiloței din raze de soare.

Undeva, pe un tron imens din aur și diamante, veghea Tatăl Ceresc, Dumnezeu, ce avea în mână Sceptrul Universului, cu ajutorul căruia conducea lumea planetelor și tot ce compunea acea lume creată de puterea lui.

Pentru moment, lăsă treburile cerești și-i făcu semn micuței Prințese Blu, să se apropie. Alaiul îngeresc purtând-o pe brațe o înfățișă Atotputernicului. Cu un zâmbet ca de părinte, pentru că Dumnezeu ne-a creat pe toți după chipul și asemănarea Sa, și cu mângâiere ca de mamă, netezindu-i părul mătăsos îi zise:

– Fii bine venită! Te așteptam să te binecuvântez și să-ți arăt lumi pe care tu, ca orice pământean, dorești să le vezi. Aici este casa mea, așa cum ai și tu căsuța ta pe Pământ. Îngerașii mei te vor purta pe unde ți-i dorința și-ți vor arăta lumea în care după ce te vei face mare și-ți vei îndeplini menirea pentru care te-am trimis pe pământ, vei veni în rândul lor să te bucuri cu ei în veacul veacurilor AMIN. Și Dumnezeu plecă la treburile lui cerești.

În schimb, Prințesa Blu și alaiul ingeresc porniră mai departe în caleașca cerească de aur, trasă de cei șase cai înaripați în lumea încă nevăzută de ea.

Opriră într-o grădină cu tot felul de vietăți care nu mai aveau obiceiul pământesc de a fi rele. După ce s-a jucat cu Leul, Tigrul, Leopardul, Crocodilul etc, cum te-ai juca cu niște păpuși, au plecat mai departe. Am uitat să vă spun că singurii care lipseau dintre vietăți erau Șerpii. Îngerii spuneau că Șerpii sunt facuți tot de Doamne Doamne, dar locuiesc pe altă planetă, acolo unde se duc oamenii care au fost răi pe pământ și care nu au respectat poruncile lui Dumnezeu.

Trecând printr-o baie de raze luminoase ajunseră într-un loc unde muzica și veselia îți umpleau sufletul de bucurie și încântare. Totul în jur era cuprins de flori de toate culorile și parfumurile nemaintâlnite cândva. Bazine, lacuri cu ape cristaline în care delfinii țineau loc de șalupe, iar balenele de vapoare, pomi încărcați cu tot felul de fructe și fel de fel de jucării și jocuri în care îngerii se zbenguiau în tot felul, purtând-o pe Blu ca pe un oaspete de onoare, ce era in acest rai al îngerilor.

E minunat, își zicea în gând prințesa Blu, să poți să zbori, să te joci cu tot felul de ființe și jucării de care să nu te înfricoșezi, să știi că tot timpul asupra ta veghează puterea celui ce te-a creat.

Când să se pregătească să plece în caleașca de aur trasă de cei șase cai înaripați, înconjurată de alaiul îngeresc, a auzit, ca venind de undeva din depărtare un glas foarte cunoscut.

– Hai Blu, scoală-te că s-a făcut dimineață și trebuie să plecăm la grădiniță!

Era glasul dulce al mamei, care ca de fiecare dată o mângâia și cu vorbe dulci o pregătea să meargă între copii, îngerașii de la grădiniță care încet, încet trebuia să se facă mari și să îndeplinească menirea pe Pământ, dată de porunca lui Dumnezeu, Creatorul tuturor celor din Universul ce ne înconjoară.