Mărturisire

Stau de vorbă cu Antuan, moștenitorul Canelopolilor în România, un om sociabil și sensibil, făcând parte dintr-o familie cu înalte tradiții în societatea din care face parte și de asemenea luând la cunoștință interviul Zenaidei, sora domniei sale despre lupta pentru supraviețuirea întregii familii la venirea comuniștilor la putere, am procedat ca atare.

Discuția s-a purtat la persoana întâi având în vedere că suntem din aceeași zonă unde a copilărit Antuan.

-Nu știu dacă-ți mai amintești, în 2005 cu ocazia lansării cărții ,,Familia Canelopolilor” la BCR de către scriitorul Ștefan Petre Krison, noi doi am schimbat câteva vorbe de protocol, atunci am cunoscut-o pe Georgiana Dragnea, mama ta, avea 92 de ani. I-am sărutat mâna mărturisindu-i bucuria de a o cunoaște întrucât pe vremea aceea culegeam informații la Ghidigeni despre familia Canelopol. Tot atunci am cunoscut-o și pe sora ta Zenaide, povestindu-i proiectul meu de a scrie o carte despre această celebră familie. Te-aș întreba față de atunci acum cum stau lucrurile privind retrocedările?

-O muncă titanică. Nu-mi place bârfa, dar am avut și am parte de o birocrație de neînchipuit. Și vreau să-ți spun Vasile că nu sunt un străin în țara asta după cum știi. Aici m-am născut, aici m-a botezat părintele Plătică chiar la Ghidigeni.

-Doamna Georgiana, mama ta, îmi spunea la cei 93 de ani, de altfel o femeie frumoasă, o mare doamnă, că aici în România o leagă o serie de amintiri frumoase, pe cele triste, că au fost destule, le-a șters din memorie. Se bucura că a reușit cu cei patru copii să-i ducă astăzi unde se află.

-O să-ți spun un fapt incredibil, să zic. Mama în ajunul arestării lui tata de către comuniști, a avut un vis, un coșmar; a visat că palatul de la Ghidigeni s-a dărâmat. Sătenii și personalul din palat fugeau toți către biserică, iar popa Plătică, stătea în ușa bisericii stăvilind mulțimea cu o cruce mare neagră. Mama a sărit din pat de visul cel rău.

-Mitu, Dumitre, ajutor!

-Ce s-a întâmplat draga mea?! Hoții?!

-Nu mai pot, am visat tare urât!

-Hai, lasă visele, culcă-te și te liniștește! Da și într-adevăr în acea zi a fost tot o prăbușire numai că ea s-a produs în familia noastră, l-a arestat pe tata. Scopul era eliminarea lui din rândul proletariatului muncitor, în care bașca se strecurase și el. Aceasta era lozinca cu care niște ”nimeni” făceau în țara asta ce le venea în cap.

Tragedia însă era că mama rămăsese cu cei patru copii fără nici un sprijin material, dar mai ales uman. Întreaga famili ajunsese să trăiască din mila vecinilor ce și-au dat seama prin ce necazuri trecem. Ceilalți prin doctrina de atunci ne considerau ”dușmanii de clasă”.

Toate acestea au durat până în anul 1960 când am reușit după multe încercări și apelări la sprijin de-afară să ne ducem în Grecia. Da, a fost greu.

Dar dacă fac o trimitere în timp la Demetriadis Canelopol Zenaidis, străbunicul meu, el a fost de fapt începutul la ceea ce s-a realizat în România și aceasta cu un mare risc. S-a predat necondiționat Mării Egee într-un mod fatal, ori mor, ori trăiesc, una din două! Și n-a fost să fie așa. Deci efortul părinților mei și de ce nu și al nostru a fost un mizilic pe lângă ce a făcut Zenaidis. Dar cum nimic nu este întâmplător, așa a fost să fie și nu am ce reproșa cuiva, ci doar să aduc mulțumiri divinității!