
Aho, aho
De la Dacia Română
Răspândită-n Europa
Până azi viața ne cheamă
Să slăvim neamul și vorba
Cu stindardul în Carpați
Până la Marea cea Mare
Toți ne adunăm ca frați
Azi în zi de sărbătoare
Urați măi copii urați
Și la stele și la lună
Glasurile vă-nălțați
Nu se-anunță vreme bună
Urați măi, hăi, hăi, hăi!
Anul Nou care sosește
Pare-nvăluit în ceață
Datina se risipește
Să trecem în ignoranță
Trăim sub aceeași mască!
Ce pe vremuri se purtau
Lumea să înveselească
De plugarii ce la case ne urau.
Clopoței și zurgălăi
Voi copii în seara asta
Urați să se-audă peste văi
Că-a dat peste noi năpasta
A venit fără chemare
Viața s-o zădărnicească
Din hotare în hotare
Omenirea s-o stârpească
COVID-19 flăcăi
Ne-a lăsat fără jug și boi
Plugul ruginește-n brazdă
N-are cine să-l mai tragă
Opriți plugul cu urare
Opriți plugul măi feciori
Că așa-i de sărbători
De arat am mai ara
Că ni-i drag a semăna
Nu tu plug și nu tu boi
Am apus ca vai de noi.
Doar Anul Nou care vine
Ne-aduce belșug și pâine
Că destul am îndurat
Vrem un trai adevărat
Opriți plugul, ce mai stați
Și către case plecați!
Aho, aho,
Aho, aho
Vasile Groza