Contemplare

Bună draga mea, dacă tot ai intrat pe fereastră,
Și te-am primit ca pe un oaspete de seamă,
Eu te știu de când sunt, dar tu știi cum mă cheamă?
Sunt un îndrăgostit de tine, ce te țin zi și noapte-n ramă!

Poate tu și cu Traian și Decebal, ai stat la taifas.
Ai fost părtașă și la suferințele Domnului nostru Isus Hristos.
Lumina ta, lumânarea aprinsă la crucea-i, fost-ai de folos!
Tu mi-ai cunoscut; străbunicii, bunicii și părinții ce-au plecat și nu s-au mai întors

Spune-mi, unde ții păstrate toate cele ce știi despre lume?
Căci tu nu ai palate, muzee, ai totul pe față, cumva pe partea întunecată?
Mă rog, e secretul tău și comunici cu noi, cum s-ar spune;
Cu razele tale de lumină, de la soare primite, ce ți-i tată!

În fiecare seară îți pregătesc patul și te-aștept în așternut.
Cu lumina ta mă învelesc, adorm și visez!
Pentru tine stau cu fereastra deschisă până treci în alt ținut!
Tu ești stăpâna nopților noastre și-n suflet te păstrez!

Ce ne-am face noi pământenii fără tine?
Tu care ne manevrezi; mările, oceanele și iubirile!
Dumnezeu ni te-a hărăzit, spre al nostru bine
LUNĂ DRAGĂ; TU NU POȚI NICIODATĂ SĂ TRECI ÎN NEASFINȚIRE!