
De ce ți-e frică nu scapi
Soarele dă să ne zâmbească
Se ridică, se ridică-ncetișor,
Către bolta lui cerească
Și-a-nceput să ne-ncălzească binișor!
Magnolia scoate capul la lumină
Mugurii toți o urmează
Ce e drept așteptăm primăvara ca să vină
Dar se pare c-am uitat de doamna iarnă!
Iat-un nor în depărtare, alții se adună
Vântul și-a schimbat părerea, aspru bate
Nu miroase-a vreme bună
Frigul peste tot străbate
A-nceput să fulguiască pe ici colo-ncetișor
Focu-n vatră cere lemne, pentru a putea trăi
Se anunță vreme rea, cred că nu va fi ușor
Și zăpada se așterne, vântul ne va-ntroieni
Și-am ajuns la vorba vremii-ndată
Spusă de ai noștri bătrâni
Ce se adeverește și de astădată
Cum că iarna niciodată, n-au mâncat-o lupii
Vasile Groza