Dorul la români

Ca să vă spun adevărul
Părul el mi l-a albit
Mi-a făcut riduri pe fațâ, dorul,
De ce nu el, m-a și îmbătrânit!

Doar la trup nu și la minte,
Nu vă temeți, doru-i dor
Nu te cheamă la ,,morminte”,
Ci la dragoste, la amor!

Dorul e un călător
Ce te plimbă-n lumea toată.
Cuprinzi cu el cei doi poli și-un meridian-‘conjur!
Dar tot el te-aduce-acasă!

Cine n-are doru-n el,
Rătăcește, nu-i român.
Umblă pe cărări stingher,
El e slugă, el stăpân!

Pe când tu un stăpân ai.
Coborât în mintea ta.
Câteodată-i ca în iad,
Dar tot el te duce-n rai!

Doru-i dor ca să vorbim,
Doar la români îl găsim,
Doru-i dor și n-ai ce-i face
El te face, te desface!