Eu

Eu nu sunt un prooroc
Pentru a prooroci
Și nici procuror de loc
Pentru a vă pedepsi.

Eu sunt eu cum ești și tu,
Însă amândoi gândim
Ce ne va aduce timpul
Și ce o să mai pățim.

Oamenii ceia de știință
Învățați și cărturari,
De ce stau în neputință?
Ei sunt marii temerari.

Văd viitorul ca-n palmă
Și nu ne mărturisesc,
Din răutate ori teamă,
Știința n-o prea folosesc.

Ce se-nâmplă nu e bine,
Nici azi, nici în viitor.
Vreme trece, vreme vine,
Totul merge în răspăr.

Iarna nu mai este iarnă,
Vara a cam dispărut,
Toamna oare cum o cheamă?
Primăvară n-am văzut.

Apele ne dau năvală
Și distrug în cale totul,
În alt loc tot foc și pară
În paralel cu potopul.

Avem însă o dovadă:
Oamenii au făcut totul!
Cine are ochi, să vadă! –
Suntem mai răi ca potopul.

Am schimbat cursuri de ape
Lăsând zone-ntregi pustii
Ape răzvrătite toate,
Care ne vor nimici.

Am distrus plămânii țării
Nimicind pădurile.
Am dat frumosul uitării.
Am infectat mările!

Soarele arde ca focul,
Planeta e ca un jar,
Polul leapădă cojocul
Legendarului ghețar.

Timpul toți îl acuzăm
Că e vinovat de toate
Și ne facem că uităm
C-am adus planetei moarte!

Singura ce ne salvează
De la acest mare rău
Este mila ce veghează
De la bunul Dumnezeu.
Puterea lui Dumnezeu!