Prea fericite!

Să-ți iei tu lumea-n cap la treisprezece ani
Atras de-albastrul bolților cerești
Lăsând copilăria și satul de țărani
Plecând cu gânduri mari, nu gândul să cerșești.
Și îndurări de dor, și dorul de părinți
Simțind în trupu-ți tânăr cum geamătul de mare
Fiind cu hotărâre la toate să renunți
Pentru acel fior divin, duhovnica-ți chemare.
Să urci pe scara vieții nu în desfrâu ci-n pocăință
Atunci când mintea ta e ca un măr necopt
Și să străbați prin greu drumul spre biruință
Aceasta prin virtute și har și toate la un loc!
Și Domnul Dumnezeu ce ni te-a dat în dar
Să ne conduci prin neguri și vremuri de restriște
Cu viața închinată nouă și sfântului altar
Azi te-a chemat la el în sfânta-mpărăție
Lăsându-ne pierduți și sufletele triste.
Dumnezeu să-l ierte pe Prea Fericitul Teoctist!
Prea Fericitului Teoctist la dispariția sa