Jurământul

Într-una din zile, Radu fu dus acolo unde cu câtva timp înainte fusese amenințat cu moartea și înfățișat în fața unor oameni, despre care el reușise mai înainte să-și dea seama cine erau și cu ce se ocupau.

Avea acum în fața lui la lumina zilei, tot ce pe el îl chinuia de atâta timp. Erau acolo vreo 10 oameni care așteptau cu nerăbdare cine știe ce mare spectacol. Unii dintre ei își frecau palmele cu nerăbdare. Alții nu-și mai găseau locul. Peste tot vedeai fețe brute slinoase și mohorâte. Alții se scremeau să rânjească și asta în credința unei mari întâmplări.

Erau victime ale propriilor lor fapte. Probabil fiecare ura și tremura pentru ceva. Departe de presupus dacă pe vreunul în acel moment l-ar fi mustrat conștiința.

Lesne de înțeles că pe nimeni nu-l interesa frământările lui Radu, întipărite parcă pentru totdeauna pe fața blondă și mare punctată cu gropiță în bărbie, care-i îmblânzea figura-i aspră mărginită de niște urechi cărnoase și un păr bogat și creț ce se unea de acum cu barba, ce crescuse destul pentru a reda vederii parcă un alt om decât acel Radu cunoscut. Acum arăta la fel cu ceilalți din jur. Deosebirea cea mare era, sufletul pe care e atât de greu să-l schimbi.

Dar, cine erau de fapt cei care îl țineau ca pe o pradă de frică să nu-i trădeze.

Erau niște tâlhari de drumul mare, veniți din toate părțile, cu toate fărădelegile făcute. Era vorba de banda lui Vătafu. Cel mai crud bandit care a existat pe aceste meleaguri. Și tot aici se adunase și banda lui Miftode, și netrebnicul de Frâncu, podorul de la Siret care jefuise și aruncase destui oameni în râu pentru te miri ce mare bogăție. De asemenea, hoțul de cai, aprigul Zmeuriță care se spune că te ochea cu cuțitul de unde nu te așteptai. Și, nu se poate trece cu vederea prezența lui Ghioagă și Iovu care aveau slăbiciunea aurului de prin sfintele biserici și boală la fetele sătenilor sau orășenilor. Fără nici o alegere.

Din pământ, din iarbă verde, apăru ca o nălucă în mijlocul celor de față, cel cu glas dogit și se adresă direct lui Radu:

-Și acum, ca să sfârșim mai repede, spune ce ai de gând. Îți respecți tocmeala ? Sau... Și arătă la beregată, cu palma întinsă ca și cum ar fi mânuit un cuțit.

- Care tocmeală mă rog?

- Astea-s vorbe goale. Avem un legământ, un jurământ. Și ca să nu fie cu bănuieli o să-ți destăinui câteva lucruri. Dar îți atrag atenția că nu poți să scapi de aici. Și-n măta dacă te ascunzi, te dibuim. Și Vătafu împreună cu Radu se desprinseră din grupul rămas nemulțumit că nu a văzut vreo spânzurare măcar, îndreptându-se într-o direcție încă nedefinită.

- Aici s-a muncit din greu, continuă Vătafu. S-au făcut multe lucruri la care ținem mult de tot. Vezi cioata aia mare ? Acolo e adăpostul nostru. Ori de câte ori vei veni, fie zi sau noapte, te apropii de ea și sub o viță, vei găsi o frânghie de care trebuie să tragi cu destulă îndemânare și într-o anumită poziție. Așa vei scăpa de primejdie, având un adăpost sigur. Radu se uită uluit. Dar nu avu timp să zică nimic pentru că Vătafu o luă înainte.

- Pe mine cred că ai ghicit că mă cheamă Vătafu. Nu ești tu așa prost să nu știi lucrul ăsta. Mai ales că ești din sat cu popa Patrichi, prietenul nostru.

- Cum ?! Și Radu rămase ca trăsnit.

- Îți spun asta ca să știi cum te porți, să nu mă faci să fiu rău.

- Dan ?!! Strigă Vătafu. Cât ai clipi, apăru dintre copaci un bărbat zvelt cu o față boțită, pârlită de vânt și soare, acoperită cu o barbă arcuită, un nas borcănat și niște ochi ascunși cine știe pe unde, îmbrăcat cu de toate. Iar în picioare avea opinci cu gurguie țuguiate, din piele de porc tunsă scurt. Dintr-o singură mișcare, scoase de la cingătoare un siș de toată frumusețea și se apropie dintr-o săritură de Radu cu lama acestuia îndreptată în sus. Radu se dădu speriat un pas înapoi.

- Bine domnule Vătafu, dar pe mine parcă nu m-ați ascultat încă.

- Nu domnule nătângule, nu domnule !? Aici există un stăpân și acesta sunt eu. Bagă-ți bine mințile-n cap. Iar de ascultat te ascult dacă vreau. Dacă nu, nu! Mai bine fii atent mai departe, spuse Vătafu, în timp ce Dan stătea nemișcat în același loc.

- Eu zic să-i facem felul. O să ne dea bătaie de cap. Se băgă în vorbă Dan.

- Tu vorbești când cântă cucul, nu acuma toamna. Mai bine ai pleca să faci rost de un vițel, am poftă de o friptură. Cât despre el, încă nu am hotărât. Zmeuriță ia spunei tu acestui nenorocit ce-ai aflat. Dar nu ! Mai bine s-o fac tot eu. Să nu zăpăcim omul.

- Degeaba încercați să mă intimidați. Să mă speriați. Eu unul nu mai am ce pierde. Faceți odată ce aveți de făcut și lăsați-mă în pace.

- E dureros pentru tine, se adresă lui Radu care făcu ochii mari. Dar n-am ce-ți face! Din ordinul meu acest băiat, și-l arătă pe Zmeuriță, a fost la tine acasă, pentru una pentru alta, chestii care pe tine te interesează mai puțin. Ei bine, n-a mai găsit nimic, totul a ars. Iar jandarmii te caută, fiind acuzat că ai instruit băiatul popii Patrichi să tragă în popă și acesta din greșeală a împușcat-o pe biata preoteasă.

- Minciuni, minciuni și iar minciuni.

- Atunci de ce ai dispărut odată cu moartea preotesei ? De flori de măr.

- Scorneli de-ale voastre.

- Scorneală e chestiunea cu mănăstirea. Ești fugit și gata. Dacă te prind ăștia, te mănâncă pușcăria. Îl știi bine pe nea Patrichi. Nu se lasă, cu una, cu două.

- Mințiți netrebnicilor, mințiți de îngheață apele.

- Stai liniștit și nu te umfla în pene că-ți crăp bostanul nătărăule!.. După o pauză, în care Vătafu își aprinse cu tact o țigară și pufăi de câteva ori vijelios pe nările înfundate de nicotină și păr, îl luă pe după umeri pe Radu continuând discuția. Nu înseamnă acum că nu mai am cu cine discuta. Pe mine și de fapt pe noi toți, prea puțin ne interesează situația pe care ai avut-o și pe care o mai ai acasă. Că în definitiv, toți avem o situație mai bună sau mai rea acasă. Noi nu am făcut altceva decât să constatăm ce ți-am spus până acum.

Desmeticindu-se mai bine, Radu lua aminte că treburile nu sunt prea curate și începu a pune stăpânire pe el deznădejdea, nesiguranța și chiar frica. Dacă era adevărată povestea cu casa, atunci chiar totul s-a năruit.

- La urma urmelor ce vreți acuma de la mine ? Nu-mi mai roadeți zilele se răsti Radu făcând câțiva pași agresivi către unul din hoți.

- Dane, spuse repede Vătafu, dă-i băiatului chestia aia să aibă cu ce-și câștiga pâinea, înțelegi măi? La care Dan scoase o teacă ghintuită de toată frumusețea și i-o înmână lui Radu împreună cu sișul, retrăgându-se rapid câțiva pași îndărăt. Făcu aceasta cu destulă iuțeală. Întrucât Radu avea în acel moment o uitătură așa de cruntă și plină de mânie, încât ai fi crezul că e în stare de orice. Dar nu făcu altceva decât să se uite cu răceală la cele două obiecte și le aruncă în scârbă jos lângă el, pufnind ca un taur pe nări.

- Ascultă Radule, oameni din ăștia ne trebuiesc nouă. Nu muieri cum mai sunt câțiva pe aici. Ce părere aveți băieți îl luăm cu noi sau ... Și Vătafu schiță un gest în susul unui copac.

Se auziră voci confuze, pe care Vătafu le reteză autoritar.

- Da îl luăm cu noi. Și totul se liniști.

Numai Radu era de nerecunoscut. Se schimbase în așa fel la față, devenind stacojiu, gata parcă să urle, nu-i venea să creadă celor spuse de Vătafu. Punea totul la îndoială și nu găsea o cale să poată ieși din încurcătură.

- Să vă fie clar. Vă nenorocesc dacă m-ați mințit. Vă distrug pe toți... Dar, nu termină bine vorba și în fața lui apăru ca un trăsnet Vătafu.

- Termină odată cu isteria asta nebună. Ți-am spus și repet: noi avem un jurământ sau legământ aici în pădure și care nici nu trebuie semnat. Te legi sau nu să păstrezi taina noastră și să nu ne trădezi în orice situație vei fi. Iar în caz de nerespectare, lama cuțitului să-ți străpungă inima ? Da, ori nu ?! Timp în care toți bandiții se ridicară în picioare cu cuțitele scoase din teci, gata de luptă: Urmă un moment de tensiune generală, după care Radu spuse ca un învins:

- Dacă așa a fost să fie, așa să fie ! Eu nu pot să-mi vând pielea numai pe atât. Mă leg. Dar, în inima sa știa mai bine la ce legământ a făcut jurământ !

Vătafu îl bătu pe umăr în semn de acceptare.

- Se cuvine să stăm de vorbă mai între patru ochi. Dane, vezi de vițel să fie fript bine. Iar azi, bem albul de Păncești. Vezi totuși ce e cu Zmeuriță, de ce nu a venit ? Să meargă cineva în cercetare. Marcele, mergi la foișor și schimbă-l pe Victor. Ai grijă la lăstari că pe acolo vin “dracii” (adică polițiștii). Observă bine trecerea la cotul Cioarei cum vezi ceva bănuitor,dă semnalul.

Și Vătafu, după ce dădu ultimele ordine, împreună cu Radu pe care îl considera un tip destupat la cap, se îndreptară spre cioata ce-a mare, care marca ascunzătoarea hoților din pădurea Cioarei ce se ținea lanț pe tot malul răsăritean al Siretului, continuând cu pădurea Sovejei, Bucium și răspândindu-se la Schei și Boul Roș.