
Oare cine-i
O ființă târâtoare
Și puțin misterioasă,
Totuși umblă pe picioare,
Dar pare neserioasă.
Când e verde, când albastră
În nuanțe fel de fel.
Dac-o vezi zici că-i o broască
Sau vreun zăpăcit de gușter.
Nu iese la drumul mare
Să te-atace pentru bani,
E mereu în apărare
Fiindcă are mulți dușmani!
De-i prin iarbă, zici că-i iarbă
Sau că-i mobilă-n salon.
De copilul te întreabă,
Spui că-i un ..........
Oare cine-i? Arată răspunsul
Cameleonul
Vasile Groza