Singurătate

E negru de supărare
Slujitorii au plecat
În cetate pace n-are
El, marele împărat.
Nu i se mai dau plocoane
Ca atunci când era el în putere
Acuma moare de foame
De la cine cere?
Penele îl strâng de spate
Aripile-s amorțite
Are de tristețe parte
Cu priviri înțepenite.
Bătrânețea-i boală grea
Rămâi singur tu cu tine
Nu te caută nimenea
Doar sfârșitul atunci când vine!